Salutare! A trecut ceva timp de când nu ne-am mai scris, timp în care s-au schimbat multe. În octombrie 2014 vă întrebam dacă ați purta un ceas inteligent și vă spuneam, totodată, că pe mine nu mă atrag smartwatch-urile. De atunci a trecut ceva timp și mi-am schimbat părerea, astfel că de câteva zile port un Bluboo Uwatch.
Bluboo Uwatch este un smartwatch pe care l-am comandat la sfârșitul lunii trecute de pe GearBest. Deși a fost trimis din depozitul din Europa cu Magyar Post (One World), a ajuns în timpul în care ar fi ajuns direct din China prin Post NL.
Chiar cum am primit coletul și l-am desfăcut, am rămas surprins de cât de ușor este acest ceas. Are numai 43 de grame și câteodată uit că am la mână un ceas care știe și altceva decât să afișeze ora. Ce știe, mai exact, voi scrie mai jos. Până atunci vă spun ce nu știe.
Bluboo Uwatch nu a auzit de măsurarea bătăilor inimii. Nici nu scrie undeva că ar ști să facă asta. Cred că cei de la Bluboo au vrut ca ceasul să fie cât mai ușor și să aibă un preț accesibil.
Fiind conectat la telefon prin Bluetooth, poți primi și efectua apeluri direct de pe ceas. Dacă display-ul nu impresionează, U Watch are un difuzor cu ajutorul căruia îți auzi cu ușurință interlocutorul. Ai nevoie de o aplicație pentru Android / iOS și acest smartwatch reușește să afișeze agenda telefonică, registrele de apel, notificările, mesajele primite și trimise de pe telefonul tău mobil.
Atunci când primești notificări pe telefon, acestea îți sunt afișate și pe smartwatch. Atunci când primești un apel, poți răspunde direct de pe ceas, fără a fi nevoie să scoți smartphone-ul din buzunar. Folosind agenda telefonică sau introducând un număr de telefon, poți suna și vorbi direct de pe ceas.
Altă funcție este redarea muzicii de pe telefon prin intermediul difuzorului lui Bluboo Uwatch. Pentru aceia dintre voi care ascultă muzică pe telefon, fără căști în urechi, această posibilitate poate fi chiar utilă.
Camera telefonului poate fi activată și se pot face poze pe telefon prin intermediul ceasului. Această unealtă funcționează doar când vrea ea, cel puțin pe Android.
Măsurarea numărului de pași făcuți este o unealtă care funcționează destul de bine. Totul depinde de modul în care sunt făcute setările ei. Găsești restul funcțiilor acestui smartwatch în imaginea următoare:
De încărcat, se încarcă în mai puțin de o oră jumătate. Autonomia lui Bluboo Uwatch este de până la 3 zile. Dacă îl ții conectat la telefon prin Bluetooth, o să te țină undeva la 1 – 2 zile. Depinde de modul în care îl folosești. Îi poți descărca bateria de 350 mAh și în aproximativ o oră dacă te încăpățânezi, dar te poate ține și 2 – 3 zile dacă îl ții mai mult timp deconectat de la smartphone sau ești o persoană pe care nu o caută nimeni. 🙂
Tot ce înseamnă U Watch găsești pe pagina produsului. Trei poze cu el găsești mai jos.
Vasii a zis
Excelent.