• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
Vasi.Ro

Vasi.Ro

Totul, mai ușor

  • Confidențialitate
  • Contact

Tu ai purta un ceas inteligent?

Scris pe 22 octombrie 2014 2 comentarii

Sursa foto: MachTeamSoft.ro

Sursa foto: MachTeamSoft.ro

Port ceas doar atunci când plec de acasă. Îl ţin la mână pentru a vedea din când în când cât e ora. Mi-e mai simplu decât să scot telefonul din buzunar. Mai ales că nu e o informaţie atât de grea de citit interpretat. Nici nu trebuie să fii cântăreţ.

Deja se lansează ceasuri inteligente sau smartwatch-uri pe bandă rulantă. În China. Şi la noi îţi poţi cumpăra smartwatch-uri, dar nu pe bandă. Pe niciun fel de bandă.
O cauză este preţul puţin cam piperat, în comparaţie cu preţurile ceasurilor clasice. Chiar preparate dea binelea, dacă luăm în calcul şi ceasurile electronice de până în 20 de lei. Nu mai ştiu care-s preţurile, că nu mi-am schimbat ceasul (cu altul) de vreo 5 ani.

Ideea de a pune ceasul la încărcat, chiar şi o dată la trei zile, nu-mi surâde absolut deloc. Telefonul trebuie să-l încarc zilnic. În zilele în care sunt mai „insistent”, chiar şi de două ori pe zi. Boxa portabilă despre care am scris aici mai necesită încărcare la priză, însă pe aceasta n-am încărcat-o decât o singură dată până acum. O altă încărcare e „pe vine”… în curând. 🙂

Ceasuri inteligente, telefoane inteligente, televizoare inteligente şi păpuşi gonflabile inteligente. Astea vor fi lansate în curând. Cu atâta tehnologie, nu vor mai avea timp de femei decât lesbienele.
Sau se vor alia toate dispozitivele smart şi vor da BAC-ul. E şi asta o posibilitate.

Revenind la titlul acestui articol şi ţinând cont de faptul că v-am lămurit buştean, întreb: tu ai purta un ceas inteligent?

Partajează asta:

  • Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
  • Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă) Telegram
  • Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp

Similare

Din categoria: D‘ale lu‘ eu Etichete: aiureli, smartwatch

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi câte un email de fiecare dată când scriu un nou articol.

Reader Interactions

Comentarii

  1. Ramona a zis

    27 octombrie 2014 la ora 13:04

    De ce nu? Deocamdata nu mi-am luat unul pentru ca nu mi se par ca "stralucesc" atat de mult la capitolul design…singurul care l-am vazut si care mi s-a parut mie ca se potriveste unei femei e asta http://www.gadgetworld.ro/smartwatch-cu-bluetooth-3.0-pedometru-metalic.html … cat despre pret, nu mi se pare prea mare, e cam la fel cat un ceas clasic ok…

    Răspunde
  2. Iulian Arvat a zis

    22 aprilie 2016 la ora 1:04

    Sincer nu prea suport telefoanele mobile, si cu greu ma despart de laptop, asa ca nu i-as vedea utilitatea unui astfel de ceas. In plus de asta consider ca ar fi o sursa in plus de iradiere.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Blogroll și recomandări

  • Stiri Timisoara
  • Grig
  • Stiri de ultima ora
  • Recomandarea Zilei
  • Ciurcaș Dan
  • Francisc Vasile
  • Wlog
  • Fii Modern

Footer

Au avut ceva de spus

  • Vasi la Câteva păreri despre trimmerul cu acumulator pentru gazon Black & Decker STC1840EPC
  • Adrian Bolocan la Câteva păreri despre trimmerul cu acumulator pentru gazon Black & Decker STC1840EPC
  • Stefan la Cartelă SIM Telekom Mobile la preț bun
  • Vasi la Cartelă SIM Telekom Mobile la preț bun

Ultimele articole de pe blog

  • Câteva păreri despre trimmerul cu acumulator pentru gazon Black & Decker STC1840EPC
  • AI-ul mi-a reparat calculatorul
  • Cartelă SIM Telekom Mobile la preț bun
  • Prima impresie despre YZZY.ro

Cauți altceva? Caută aici:

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Politică cookie-uri

© 2025 Vasile Ruscior

La începutul paginii