A fost o dată ca niciodată ©2OII – 2099 man_pe_val wapmaster.
Şi ca orice wapmaster ce se respectă şi este respectat, wapmasterul ©2OII – 2099 man_pe_val avea o fată. O fată agăţată pe un chat. Însă povestea nu este despre asta.
Într-una din zile, wapmasterul ©20II – 2099 man_pe_val s-a hotărât, împreună cu echipa sa favorită de fotbal, să ofere servicii de găzduire profesionistă & profesională. Aşa că a descărcat de pe ‘net un script potrivit (în engleză), pentru a-l încărca pe serverele sale. Între noi fie vorba, aşa erau redenumite partiţiile de pe hardiscul PC-ului său: server1(D) şi server2(E). B-)
După ce şi-a trecut pe site ofertele prin care oferea găzduire gratuită la 5 euro, ©2OII – 2099 man_pe_val s-a apucat să-şi treacă numele real (©2OII – 2099 man_pe_val) pe fiecare pagină a site-ului, la fel cum făcuse şi pe celelalte 2099 de scripturi “powered by ©2OII – 2099 man_pe_val“.
Toate bune şi frumoase, clienţi mulţi – cam câţi fulgi de zăpadă cad într-o zi de vară – uptime 50-60%. Ce mai: O MINUNĂŢIE! 🙂
Până când… ©2OII – 2099 man_pe_val a primit un e-mail „surpriză”. Iar cum acel e-mail era în engleză, s-a simţit nevoit să folosească un translator online, aşa cum făcuse nu de puţine ori.
Iată traducerea conţinutului acelui e-mail:
Dragă man_pe_val, suntem Prezicători ai Sfârşitului Lumii Asociaţi (PSLA). Vă rugăm să ştergeţi anul 2099 din porecla dvs.
Dorim să facem cunoscută, în viitorul apropiat, adevărata dată a venirii Sfârşitului Lumii. Nu vă putem comunica cu exactitate care este aceasta, însă vă asigurăm că va fi înainte de 2082. Tocmai de aceea, îţi propunem ©2OII – 20XX man_pe_val ca poreclă. Sperăm să nu fim nevoiţi să ne vedem în instanţă. Mulţumim!
Aşa că renumitul wapmaster a fost nevoit să renunţe la prestigiul pe care i-l adusese nickname-ul ©2OII – 2099 man_pe_val. S-a apucat să editeze toate site-urile personale şi personale de politeţe… şi probabil mai înlocuieşte şi astăzi 2099 cu 20XX.;-)
Şi-am încălecat pe-o tastatură şi v-am scris o mare umplutură.
P.S: Titlul nu e scris greşit, aşa e el.
p0rtaL a zis
dar morala ?
Vasile Ruscior a zis
Morala e în concediu 😉