• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
Vasi.Ro

Vasi.Ro

Totul, mai ușor

  • Confidențialitate
  • Contact

Happy Halloween!

Scris pe 31 octombrie 2014 Un comentariu

src: hopsa.co.za

Sfânta noapte de Halloween e aproape. Deja e seară şi numai câteva ore ne mai despart de a treia cea mai importantă noapte din an, după cea a Revelionului şi cea a Sfintelor Paşti.
Magia acestei sărbători e că are câte puţin din toate: se aprind lumânări (prin bostani), se vopsesc (şi) ouăle, dar în special alte părţi ale corpului şi se pupă.

Halloween-ul e o sărbătoare 100% românească ce are la origini atitudinea omului când e nervos şi vorbeşte de tot sfinţii, pomeniţi în calendar pe 1 noiembrie. Ochii roşii-portocalii ai dovlecilor reprezintă ochii unui om supărat, ameţit şi român.

Prima dată această sărbătoare a fost celebrată în prima noapte din 31 octombrie a primului an în care s-a sărbătorit Halloween-ul. Ultima dată a fost sărbătorită ieri, în avans.

Cele mai importante de la acest eveniment numit Halloween sunt feţele tinerilor deveniţi vampiri ce sug. Sânge. Unele fete sunt în „acea perioadă a lunii”, deci +1 pentru vampiri.

Să nu o lungesc prea mult – oricum se lungeşte ea singură – închei prin a vă ura, în dulcele grai românesc, un sincer HEPII HELOUIN!

Acesta este un pamflet!

Partajează asta:

  • Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
  • Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă) Telegram
  • Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp

Similare

Din categoria: In actiune Etichete: fericit, Halloween, pamflet

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi câte un email de fiecare dată când scriu un nou articol.

Reader Interactions

Comentarii

  1. obama a zis

    1 noiembrie 2014 la ora 11:58

    Bine punctat… Sarbatoare 100% Rromaneasca!

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Blogroll și recomandări

  • Stiri Timisoara
  • Grig
  • Stiri de ultima ora
  • Recomandarea Zilei
  • Ciurcaș Dan
  • Francisc Vasile
  • Wlog
  • Fii Modern

Footer

Au avut ceva de spus

  • Vasi la Câteva păreri despre trimmerul cu acumulator pentru gazon Black & Decker STC1840EPC
  • Adrian Bolocan la Câteva păreri despre trimmerul cu acumulator pentru gazon Black & Decker STC1840EPC
  • Stefan la Cartelă SIM Telekom Mobile la preț bun
  • Vasi la Cartelă SIM Telekom Mobile la preț bun

Ultimele articole de pe blog

  • Câteva păreri despre trimmerul cu acumulator pentru gazon Black & Decker STC1840EPC
  • AI-ul mi-a reparat calculatorul
  • Cartelă SIM Telekom Mobile la preț bun
  • Prima impresie despre YZZY.ro

Cauți altceva? Caută aici:

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Politică cookie-uri

© 2025 Vasile Ruscior

La începutul paginii