Mă amuz un pic privind preţurile site-urilor de pe SitePrice. Pentru cine nu şi-a dat seama deja, SitePrice.org este un site pe care puteţi afla cu ce sumă ar putea fi vândut fiecare site de pe internet, inclusiv acest blog. Găsiţi acolo şi un top 100 al celor mai valoroase site-uri, printre care se numără Google, Facebook, Yahoo, Amazon, Ebay, Twitter, Instagram şi Wikipedia. Le-am scris în ordine aleatorie. 🙂
Printre criteriile de calcul a valorii unui site se numără şi optimizarea SEO, Google PageRank, Alexa Rank, prezenţa în directorul DMOZ. În scurta analiză SEO sunt oferite câteva sfaturi:
• titlul paginilor să fie din minim 3 cuvinte şi maxim 65 de caractere;
• site-ul să aibă un fişier robots.txt şi unul sitemap.xml
• imaginile să aibă atributul alt specificat etc.
Poate vă întrebaţi ce este SiteMap-ul?
Cei mai mulţi dintre voi ştiţi deja, aşadar nu „vă întrebaţi”. Voi scrie aceste rânduri pentru ceilalţi.
SiteMap-ul sau, pe româneşte, harta site-ului este un fişier sitemap.xml în care se sunt scrise adresele URL către tot ceea ce se găseşte pe site. Cele mai multe bloguri au generat automat câte o hartă a lor. Există şi plugin-uri ce îmbunătăţesc harta blogului pentru ca motoarele de căutare să viziteze mai des anumite pagini. Harta site-ului poate fi găsită uneori şi cu denumirea de sitemaps.xml.gz (comprimată). În orice caz, în robots.txt găsiţi numele exact al sitemap-ului.
Conform SiteMaps.Org:
Sitemaps reprezintă o modalitate uşoară pentru webmasteri de informare a motoarelor de căutare despre paginile de pe site-urile lor care sunt disponibile pentru accesare cu crawlere. În forma sa cea mai simplă, un Sitemap este un fişier XML care listează URL-uri pentru un site, împreună cu date meta suplimentare despre fiecare URL (când a fost actualizat ultima dată, cât de des se modifică de regulă şi cât de important este faţă de alte URL-uri din site), astfel încât motoarele de căutare să poată să acceseze mai uşor site-ul cu crawlere.
Acum că v-am lămurit, mai rămân acei „1503 dolari” din titlu despre care nu am scris nimic. Ei bine, atât ar fi valoarea acestui blog, conform SitePrice.org.
Claudiu Burlacu a zis
Ești sigur că funcționează site-ul?
Vasile Ruscior a zis
Am greşit eu. Trebuia .org 😐