Convoacă-ți prietenii și scăpați de monotonie

Viața este un război, o luptă pe care o dăm atât cu noi înșine, dar și cu cei din jur, mai ales când ai de partea ta o echipă pe care știi că te poți baza la greu, echipă formată din prieteni și din cei cu care împarți timpul aproape în fiecare zi.

Această luptă începe încă la începutul vieții, de când te naști și se termină atunci când mori. Această luptă este cu adevărat minunată în perioada copilăriei, fiind copil înțelegi totul altfel, iar „războiul“ se mută pe terenul de joacă unde împarți cele mai frumoase momente alături de ei, prietenii tăi.

Fiind copii nu ne dăm seama că viața e asemeni unui glonț tras cu putere, care uneori capătă o traiectorie ciudată și total neașteptată.

Acum nu mai sunt copil, au trecut zilele în care mă trezeam dimineața, mă spălam pe ochi, mâncam, apoi îmi chemam prietenii și ne jucam cât e ziulica de lungă diferite jocuri ale copilăriei. Acum au apărut grijile, a apărut adevărata luptă pe care trebuie să o dăm, chiar dacă știm că în final vom pierde, tot lăsăm ceva în urmă și asta e de-a dreptul minunat.

În această dimineață m-am trezit cu un vis ciudat și mi-am amintit de zilele în care „curtea școlii“ era un teren minat, un teren de război al viselor de astăzi. Ne adunam toți prietenii de pe stradă, ne împărțeam în două tabere, roșu – albastru, și ne jucam de-a războiul. Apoi am mai crescut și am zis să diversificăm puțin treaba, așa că la un bâlci (hram cum se mai spune în unele locuri) ne-am achiziționat puști și muniție, ca treaba să fie reală, iar terenul din curtea școlii s-a mutat la o fabrică de lapte închisă acum mulți ani.

Țin minte că eu venisem cu ideea să ducem joaca asta la un alt nivel, așa că ne-am pregătit cu muniție (tocmai apăruse grenadele pline cu bile pentru pușcă) și am trecut la fapte. Două baze militare și un steag de capturat. Regula era simplă, cine era „atins” de bilă, era out din joc. Spectator. Era mult mai amuzant, real, dar și periculos. Copil fiind, nu realizam acest lucru. Cel puțin până nu am ochit un amic și am tras spre el, bila fiind ușoară, vântul care adia a deraiat traiectoria și l-a atins fix sub ochi. Țin minte că se umflase puțin sub ochi, era roșu, iar semnul a rămas câteva zile. Chiar am zis „fabulos, când îmi doresc să nimeresc ceva, nu reușesc, dar ochiul… normal că ochiul l-am nimerit, cât noroc“. Acela a fost sfârșitul jocului nostru.

Acum sunt la alt nivel, am alți amici, dar recunosc că aș vrea să mă întorc în timp la acea perioadă în care eram neînfricați, iar puștile de jucărie ne păreau arme adevărate.

Nu sunt un pasionat al acestor jocuri, nici al armelor, în general urăsc razboiul, dar din întâmplare navigând pe internet am dat peste un sport numit „airsoft“, care la noi – în România – începe să prindă tot mai mult. Era o vorbă, „unii nu s-au tras de tot din maimuță“. Eu aș completa că „nici din copii“… Undeva acolo rămâne o fărâmă care te face mândru de cine ești, dar tot odată îți lasă și un dor de acea perioadă.

Cum spuneam, dând de acest airsoft online mi-am și amintit de acele vremuri. Nu am stat să caut, dar acesta cred că este cel mai ok distribuitor de la noi, având vechime pe piața din România, dovadă că nu sunt singurul nebun care ar dori pentru o oră să iși „ciuruie“ prietenii cu sete, așa cum ciuruie alții sticlele de bere pe la petrecere. Aviz amatorilor :)).

Atenția mi-a atras-o această gamă de airsoft tokyo marui de la ei de pe site. Au fost primii care au adus acest sport în România și bine au făcut.  Senzația e cu siguranță mult mai mare la acest nivel, decât cele din copilărie în care foloseam tehnologie veche (puști de plastic, la care se ruprea brațul de încărcare)… Dar la 10 lei, ce pretenții să ai, când grenada cu bile făcea mai mult decât arma în sine.

Acum timpurile s-au schimbat, totul a evoluat atât de rapid în câțiva ani, fix ca un glonț, noi am crescut, iar senzațiile sunt cu totul altele. Mă gândesc serios să achizitionez cu echipament de la ei de pe site, împreună cu amicii, să ne războim ca în timpurile bune ale copilăriei. Ceva mai sigur de data asta, mai distractiv, mai real și mult mai frumos… nu ne mai alegem cu ochi de marțieni. Viața trece ca un glonț, e bine să profităm de ea, iar uneori să ne mai hrănim și copilul din noi pentru că el ne-a hrănit sufletul cu cele mai frumoase amintiri, cu cele mai puternice forțe, datorită lui suntem cine suntem… Iar uneori, e bine să ne amintim de el, pentru că dacă moare… viața va fi una tristă și monotonă, lipsită de culoare.