Atunci când au apărut ceasurile inteligente în România, nu le-am dat nicio șansă. Chiar spuneam atunci că nu am nevoie să văd notificările pe ceas și nici să cronometrez în cât timp mănânc.
De atunci au trecut zilele și am cumpărat un smartwatch. Stă undeva într-un dulap, complet descărcat. Chiar dacă îl încarc și îl las nefolosit, tot se descarcă în câteva zile (zic și eu, căci probabil în două zile e oprit).
Pe 9 septembrie am un an de când port brățara Xiaomi Mi Band 2. Nu o țin tot timpul conectată la telefon pentru că, așa cum scriam mai sus, n-am nevoie. Nu sunt o persoană atât de „notificată“.
Mă gândesc cum ar fi dacă aș participa la o discuție despre diverse. Cultură generală. Dacă nu știu ceva, ceasul să vibreze pe mână și să-mi apară răspunsul. Atunci da, ăla ar fi un ceas inteligent. Până atunci însă, un ceas inteligent bun trebuie să fie cât mai asemănător cu ceasurile electronice pe care le purtam atunci când eram mic.
Un ceas ce să se apropie, cât de cât, de ce-mi doresc eu de la un ceas este No.1 F3.
Un ceas electronic aproape clasic, dar cu câteva îmbunătățiri. Alarmă, pedometru, notificări, display activ tot timpul, autonomie un an etc. Mai are și alte funcții, însă nu mizez pe ele. De fapt, nu mă bazez nici pe această funcție numită pedometru de pe toate dispozitivele de pus la mână. De ce? Pentru că… mână. Dai din mână și faci pași.
Într-un cuvânt, îmi doresc să fie cât mai simplu de utilizat. Pentru că less is more.
Degeaba e ceasul cât conserva şi telefonul cât telecomanda, când creierul e cât o alună.
De la un ceas fie el si inteligent, e om sa ceri doar un lucru… ora :))