Ce am învăţat astăzi

Mulţi părinţi îşi întreabă copiii ce ar vrea să devină când vor fi mari. Răspunsurile diferă în funcţie de vârstă, statut social, meseriile părinţilor ş.a.m.d. Nimic greşit până acum.

Sunt de părere că întrebarea „Ce ai vrea să fii când vei creşte mare” trebuie adresată copiilor atunci când ei sunt pregătiţi să dea un răspuns demn de luat în seamă. În caz contrar, să nu te miri că-ţi va răspunde că ar vrea să devină miliardar, că aşa a auzit el la Itsi&Bitsi.
Ba mai mult, întrebarea „Ce vei deveni când vei fi mare?” sună mult mai bine, chiar dacă e mai directă. Nu sunt părinte, dar mai rotesc şi eu capul. Plus că am fost şi eu copil.

Am citit astăzi mai multe articole de pe mai multe bloguri. Cu cea mai mare parte din ele sunt de acord, având „acel ceva” comun, subliniind diferenţa dintre aş vrea să fac şi voi face.

Atunci când ai vrea să faci ceva, nu contează ce, doar iei în considerare că ai putea să faci acel „nu contează ce” dacă nu ar ploua afară, dacă nu ar fi lună plină, dacă nu ar fi iarnă. E ca şi cum eu aş vrea să termin cât mai repede aceste rânduri pe care le tastez acum. Doar aş vrea, dar e puţin probabil să se întâmple. Dacă se va întâmpla, eu am zis că aş vrea şi să mă anunţaţi şi pe mine.

Dacă vreau, deja e altceva. Deja nu mai e condiţionalul-optativ, ci e prezent. Aşadar vreau, deci îmi doresc să termin de tastat aceste rânduri, că tot am luat acest exemplu pe care mai adineaori îl consideram unul bun. Poate că îmi doresc asta la fel de mult cum îmi doresc (chiar n-am nicio dorinţă!?) … cum îmi doresc un job, o familie şi să mor fericit şi împlinit. Reţineţi, deja dacă îmi doresc înseamnă că e mai important decât dacă aş vrea să…

Ca o ultimă instanţă, după aş vrea să fac şi vreau să fac este, bineînţeles, voi face. Nu acel „voi face” din campaniile electorale, ci chiar voi face copii, voi avea o locuinţă, voi fi un bărbat responsabil. Nu există nicio îndoială că nu va fi aşa. Asta e diferenţa între „voi face” şi „aş vrea să fac”.

Se pare că s-au pierdut pe drum copiii de la începutul acestei postări. Nu-i nimic, îi găsim noi. 🙂
Subliniez faptul că e interzisă utilizarea timpului condiţional-optativ atunci când e vorba de decizii ce ne influenţează toată viaţa. Vă interzic eu.

Ce vei deveni când vei fi mare? şi, în lipsa unui răspuns concret,
Ce îţi place să faci? sunt doar două întrebări din această sferă. Doar prezent, viitor şi mai puţine dorinţe neîndeplinite.
Orice dorinţă, odată îndeplinită, nu mai e o dorinţă, ci e ceva concret, ceva la care nu mai are rost să te gândeşti că ai vrea sau că vrei să se îndeplinească.

Concluzie
Acţionează mai mult, gândind mai puţin. Eu aşa aş face. Ba nu, eu aşa voi face!