Creatorii de mici aplicaţii nu mai ştiu ce să inventeze, că poate-poate devine aplicaţia virală şi se-nbogăţeşte webmasterul creativ. Cam aşa par să stea lucrurile pe internet. Acu’ ceva timp am văzut aplicaţia numele tău de manelist. O aplicaţie inutilă, dacă mă întrebaţi pe mine, orice manelist adevărat având deja Citește și restul articolului
D‘ale lu‘ eu
Cum să te minţi
Cea mai simplă metodă de a te minţi este de a-i minţi pe ceilalţi sau de a încerca să-i păcăleşti. De cele mai multe ori poate că vei reuşi. O metodă de a te minţi este cea a statisticilor false. Noi, ca oameni, tindem să devenim tot mai buni, vrem Citește și restul articolului
Nu port pică
Am căutat săptămâna trecută să-mi cumpăr o pică. N-am găsit. Acum serios. Nu port pică, adică nu mă supăr. Chiar dacă e posibil să mă deranjeze anumite chestii ce mi se spun, nu pot să mă supăr şi să nu-mi treacă. Cred că mă comport astfel pentru că mă Citește și restul articolului
De ce nu vă spun „Poftă bună!”
Cică e frumos ca atunci când vezi pe cineva că mănâncă să-i urezi Poftă bună! Bine, nu chiar să-i urezi, că nu-i Anul Nou. Să-i zici. Altfel, trei zile şi trei nopţi acea persoană nu va mai avea poftă de mâncare, poftă de băutură şi alte pofte. Problema ar fi Citește și restul articolului
Puteam să mă fac preot
Ştiţi întrebarea aceea cu „ce o să te faci când vei fi mare?”… A fost o perioadă acu’ o sută de ani când răspunsul la întrebare era: popă. După multă vreme mi-am dat seama că întrebarea era una retorică, mai mult ca o constatare: nu ştiu ce o să te Citește și restul articolului
Îmi place atitudinea pozitivă
Ieri n-am fost blogger. Am fost cam ocupat. Aruncând un ochi pe statisticile de ieri, am găsit motivarea de a scrie pe blog. Ce voi scrie nu e menit să aducă trafic organic, nici trafic de organe. Nici măcar trafic fluent prin Bucureşti nu vă voi dărui. Îmi plac persoanele Citește și restul articolului