Casete, 60 de minute şi 88 de metri de bandă magnetică

Ţin minte că acum vreo 6 – 7 ani încă mai ascultam muzică înregistrată pe casete audio. Am fost primit un casetofon mic, portabil, casetofon ce consuma cam repede bateriile, dar cânta.

Povestea casetelor – să spun aşa – a început în iunie 2006. Terminasem clasa a V-a şi cu banii câştigaţi la nu’ş ce concurs mi-am cumpărat un casetofon. Mono – ce-i drept, însă cu difuzor de 3W.
Mai ascultam pe radio, mai nişte casete şi trecea timpul. În lipsa altor preocupări era perfect.

Un singur magazin din oraş avea spre vânzare casete fără muzică înregistrată. Şi pe cele cu muzică se poate înregistra, căci un simplu magnet face minuni. Dar asta-i partea a doua.

Ce vreau să spun privitor la aceste casete „goale” e că erau de două feluri. Nişte no-name la 15.000 de lei şi altele, Sony, la 25.000. Lei vechi, bineînţeles. Credeţi-mă, cele Sony se prezintă impecabil şi pot să le ascult chiar acum. Asta dacă am timp, chef şi mai ştiu eu ce (curent). Pentru a le asculta pe celelalte, la cinşpe mii, trebuie să curăţ capul de redare al casetofonului foarte des dacă vreau să nu aud scârţâieli. Pur şi simplu s-a prins nişte rugină pe bandă şi până nu ascult caseta cap-coadă de câteva ori… nu se duce. Acelei benzi oxidate eu îi zic că-i mucegăită. 🙂

Oare acum, cu tehnologia actuală, câte casete se mai înregistrează? Probabil puţine spre deloc. Durează mult să înregistrezi pe ele, nu încape decât o oră de muzică (sunt şi de 90 de minute, dar mai puţine) şi n-au aceeaşi fidelitate precum CD-urile, de exemplu. Totuşi, parcă e mai greu să înlocuieşti (sau să ştergi) muzica de pe casete cu bandă magnetică + casetele sunt mai rezistente în comparaţie cu CD-urile, DVD-urile, cardurile SD sau stick-urile USB. De aceea am ascultat ieri şi alaltăieri câte o casetă.