A dispărut mirajul bateriilor externe?

Îmi aduc aminte că acum câțiva ani erau la modă bateriile externe cu USB de la care să-ți încarci telefonul atunci când nu ai la dispoziție o priză. Ba chiar eu am cumpărat câteva, că poate rămân fără curent și n-am de unde încărca un telefon, de unde alimenta o lampă led, că poate…

Doar că nu le-am prea folosit. Și nici nu le mai văd promovate atât de tare ca altădată. Cumva înțeleg de ce.

Principalul dezavantaj a multor baterii externe e că încarcă greu dispozitivele. 5 volți sau 9 volți cu maxim 2 amperi înseamnă 18 wați, în condițiile în care avem telefoane care se încarcă cu 40 de wați, 66 de wați sau 100. Doar Apple și Samsung se tem de încărcarea rapidă. Samsung S23 Ultra se încarcă la 45 de wați, iar la iPhone… nu mai zic.

Iar al doilea dezavantaj pe care-l văd e că nu le ai încărcate atunci când îți trebuie. Ori le-ai folosit și ai uitat să le încarci, ori s-au descărcat singure, ori ți le-a folosit altcineva și nu ți-a mai spus că trebuie încărcate.

Voi câte baterii externe aveți pe care le folosiți frecvent, nu care stau aruncate printr-un sertar?

10 comentarii la „A dispărut mirajul bateriilor externe?”

  1. am cred ca doua sau 3 nici nu mai stiu, nici nu stiu unde le am :)) le-am folosit o vreme cand se lucra in zona la mine la tara. au tras reteaua pe sub pamant si atunci imi erau utile, dar de 2 ani cred ca nu am mai folosit una

    Răspunde
  2. Am vreo 3 pe care le țin într-un sertar aruncate. Cândva mi-au fost de mare folose la o călătorie lungă în străinatate cu BUS-ul pentru că nu aș fi avut cum încărca altfel.

    Le țin acolo, poate îmi mai vor folosi cândva, cine știe.

    Răspunde
  3. De când am trecut pe iPhone, simt nevoie unei baterii externe în unele zile și IQOS cere curent.

    Zilele astea am cumpărat una capabilă. 😁 Deci.. Folosesc în 2023-2024

    Răspunde

Lasă un comentariu