Acesta este un altfel de articol. Dacă nu înţelegeţi ce am vrut să scriu în rândurile de mai jos, nu vă obosiţi să citiţi până la final. Poate nu gândim la fel.
Ne plac lucrurile simple, dar oare oamenii simpli ne plac la fel de mult?
Trăim într-o lume în care lucrurile complicate sunt, de cele mai multe ori, simple. Poate că nu le privim din unghiul care trebuie.
O problemă poate fi rezolvată în mai multe feluri, dar de ce să nu alegem calea cea mai simplă?
Ne minţim că putem schimba lumea, însă nu vrem să înţelegem că schimbarea începe cu noi, de la noi, prin noi. Cei ce au înţeles asta, chiar au reuşit.
Credem că ni se cuvin multe lucruri, însă de prea puţine ori cerem acele lucruri care ni se cuvin cu adevărat.
Trebuie să învăţăm să privim oameni, nu chipuri, să învăţăm să ascultăm, nu să judecăm.
Ne ascundem în spatele unor diferite „măşti” pentru a plăcea cât mai multor persoane şi uităm cine suntem cu adevărat.
Banii aduc fericirea, dar pot aduce şi tristeţea, singurătatea, moartea. Cu cât grija ta pentru bani e mai mare, cu atât grija banilor pentru tine e mai mică. În schimb, cu cât grija pentru cineva e mai mare, cu atât grija acelei persoane faţă de tine este mai mare.
Pentru că suntem oameni. Pentru că oamenii – în esenţă – sunt simpli, iar eu iubesc simplitatea.
› Scris cu sufletul… pentru suflete. 😉
Chibs blog a zis
Am dat o lacrima! Depinde de oameni. Si, da, banii aduc fericirea!
Transport a zis
Frumos articol la sentiment cum vine vorba.