Eu când aud de zgomot și gălăgie, fac un pas înapoi. Când aud zgomot, nu mai fac niciun pas înapoi, că nu mai apuc. Acel zgomot care abia îți mai permite să auzi și altceva, d-apoi să mai zici ceva pentru a te face auzit.
Apropo de zgomot. Nici zgomotul orașelor mari nu-mi place, mai ales pe timpul nopții. Dacă ești mai norocos și ai o fabrică sau un aeroport la o oarecare apropiere, îți cam iei adio de la dormit noaptea cu geamul deschis. Partea bună e că în zona în care locuiesc nu este trafic, că drumurile nu o permit. Și nicio fabrică. Asta nu e chiar o parte bună, căci industria a făcut bine economiei mai tot timpul. Noaptea e liniște. Doar ceasul face tic-tac. O fi defect. Dar mie îmi convine. Oricum nu dorm iarna cu geamul deschis.
Zgomotul mă obosește, dar nu ca să mă ia somnul. Din cauza gălăgiei excesive se plânge lumea că e stresată. Când îți huruie „în cap” două-trei motoare toată ziua, ai da orice pentru puțină liniște. Eu așa aș face, dar nu aș da orice. Sunt cam zgârcit câteodată. 🙂
Cunosc persoane ce nu pot lucra în gălăgie. Altele nu pot lucra atunci când stă cineva și le suflă în ceafă tot timpul. Altele pot, dar n-au voinţă. 😀
Nu știu cât de coerent e acest articol, căci în timp ce scriu mă uit la un film. Nu e zgomot, da’ e gălăgie.
Dar pe tine? Te deranjează zgomotul?
Sursa imaginii: LiniaDeFinish.ro
Eu cand lucrez ascult muzica. Ca e tare, ca e incet data, eu ascult. Da' nu suport zgomotul "obisnuit" nici eu, cum nu cred ca e cineva care-l suporta.
Depinde de nr decibeli probabil. Daca e zgomot urban comun asa de la TV dintr-o camera apropiata si masini care trec pe sub ferestre plus din cand in cand cate un tiuit de Salvare nu-mi pasa ca sunt obisnuit. Cand eram in Norvegia mi se parea total anormal sa fie liniste totala. Tin minte ca o data s-a deschis undeva o usa la o cladire din apropiere unde se deschisese recent un bar insa nu stiam daca incepuse sa opereze sau nu si deodata brusc s-a auzit asa o muzica timp de cateva secunde cat a stat usa aia deschisa si desi eu sunt afon si nu-mi pasa de muzica in primul rand daca ma duc la baruri, asa in clipa aia muzica aia mi s-a parut ceva divin, dar pe urma a disparut ca s-a inchis usa si am redevenit fonic izolat. Alta data eram intr-un autobuz si soferul a atins din greseala un buton care a deschis un radio si am avut astfel oportunitatea de a auzi iar cateva secundeasa o muzica, dar pe urma si-a cerut scuze si a inchis radio la loc si ne-amcufundat cu totii din nou intr-o tacere pios sihastrica. In Copenhaga totusi e voie sa se mai auda asa cate ceva din cand in cand, uneori chiar si duminica.
In Norvegia eram izolat si olfactiv ca aerul nu mirosea absolut a nimica. Mergeam langa cheiul cu peste, unde auzisem ca exista peste si erau si pescari cu undite acolo care erau de aceeasi parere plus o piata de peste, insa nu mirosea a nimica. La inceput m-am speriat fiind ipohondru deoarece cotisem ca asa incepe uneori maladia Alzheimer, iti pierzi simtul mirosului. Insa o data mergand pe langa cheiul cu peste am avut ocazia sa simt un vag miros de gratar de porc si mi-am dat seama ca nu aveam Alzheimer numai ca nu era prea multa mancare in jur. Zau, parca eram la un sanatoriu. Mie personal acel stil de izolare totala fata de mirosuri si sunete mi s-a
parut ceva ff stresant totusi. Insa mi-a permis si cateva momonte de incantare pe care nu le voi uita niciodata, ca de exemplu muzica aia din bar si din autobuz, plus gratarul de porc si alta data, intr-o zi de februarie, un miros incantator de plumerii adus de Gulf Stream tocmai din Caraibe.
O data cand am calatorit dinspre Copenhaga la Berlin, cum am iesit din aeroport mi s-au stimulat asa brusc toate simturile si m-am simtit de parca ajunsesem deodata undeva asa intr-un basm oriental din 1001 de nopti, pe bune, nici nu fac misto, erau si mai multi cu turbane si caftane si lanturi de aur si pietre pretioase in jur, si shaormale, si baclavale, si fum, si bazaruri, si muzica de manele, a fost ff misto. Ca eu nu am fost niciodata la Istanbul, nici in nordul Africii. Insa la Berlin a fost asa ca o combinatie ff romantica de Istanbul cu Casablanca cum pot ele fi in cartile si filmele de povesti. Desigur daca te duci ca turist comun oarecare, nu ca membru al familiei Brancoveanu, ca altfel e posibil sa ai un soc destul de neplacut.
Fain ce-mi povesteşti. Muzica nu-i zgomot. Poate doar rockul alternativ.
Cam trist când e prea multă linişte.
La mine este defect profesional zgomotul. Din ce in ce mai mult folosesc la munca sunete, fel de fel de sunete, fel de fel de lumini si ma deranjeaza de multe ori zgomotul puternic sau luminile puternice…
Cat despre cel din oras, ma bucur ca am gasit o zona pe care o bat la picior zilnic si este linistita, abia daca trec cateva masini pe drum. Mi se pare foarte ok pentru ca scap de injuraturile celor din centru si claxoane odioase 😀
Nu, nu suport zgomotul. Uneori cand lucrez mai pe ''usurache'', cum spun eu uneori, imi place sa mai ascult muzica, asa in surdina. :)) Cand am ceva important de facut si nu trebuie sa gresesc incerc sa nu am nici un zgomot prin preajma. Din fericire stau la tara si nu prea-s zgomote pe aici, decat niste tiruri care mai trec uneori, eu stand pe soseaua principala, si mai se creeaza mini-cutremure din cauza tonajului. :))
Nu suport zgomotul. Nici muzica dată tare. Mai ales de la vecini, chiar în momentul când vreau sa dorm, sau sa citesc o carte, sau sa urmăresc emisiunea mea preferată! Eu nu deranjez pe nimeni cu nimic. Dacă le spun să dea muzica cât sa asculte ei fără sa ajungă la mine, se supără. Zic ca e dreptul lor să se simtă bine la ei în casa. Și eu ce sa fac?și eu vreau sa mă simt bine în felul meu, în casa mea.E dreptul meu la liniște! Cum credeți că ar fi corect?