Septembrie, luni. (Încă) optimist.

Este ultima zi de luni a acestui septembrie al lui 2013 şi, totodată, ultima zi a acestei luni.
E uimitor cât de repede trece timpul şi cum, în doar câteva ore, “octombrie, marţi” vine şi schimba fila calendarului. Problemele, din păcate, rămân aceleaşi. Şi nu mă refer aici la problemele din cartea de matematică, fizică sau, de ce nu, chimie.
Sunt problemele acelea… ce par a fi rezolvate chiar imediat după fiecare discuţie în care se aminteşte de existenţa lor, însă ulterior constatăm – chiar cu surprindere, de multe ori – că problemele încă există.
Românul, atunci când vine vorba de prezent, e pesimist. Când este întrebat de viitor, apare brusc un optimism de neînţeles. Ştie că nu o duce prea bine, dar totuşi speră…
E acea speranţă a unui viitor mai bun, nu neapărat în care va curge lapte şi m(i)ere, ci acel viitor cu mai puţine minciuni, în care “fapte” reprezintă ceva mai mult decât un cuvânt de 5 litere. Mult mai mult…
Trebuie să recunoaştem însă, că pentru mulţi tineri (poate nu sunt chiar atât de mulţi şi mă înşel eu), cuvântul “faptă” nu are nicio legătură cu “bună”. Poate că “fapta bună” ar fi un început bun, un început ce merită continuat cu multă încredere şi speranţă. 🙂
Problema câinilor fără stăpân(i) a “umplut” o mare parte a timpului din săptămânile strecute. Acum, după ce avem o lege, constatăm că rezolvarea găsită e una ce lasă de dorit. Probabil, o dată cu apariţia unei noi probleme, vom uita de câinii eutanasiaţi, sperând că nimeni nu va mai fi omorât de maidanezii lăsaţi vii… de oamenii miloşi.
“Spitale în care copiii sunt legaţi de paturi” sau “ghişee la care stai la coadă cu orele” sunt probleme aduse în discuţie, rezolvate şi uitate. Sau poate că nu?
E trist să vezi cum copiii orfani au replici de genul Sunt un maidanez. Mă adopţi şi pe mine?, cum unii ajung la o vârstă “venerabilă” cu pensii de 5000 de lei, deşi au făcut mult rău în tinereţea lor sau cum oamenii se ceartă din cauza unui rinichi… donat deja. Şi exemplele pot continua. 🙁
E trist, dar adevărat. Nu ne rămâne decât să închidem ochii şi să sperăm la un viitor mai bun decât acest prezent al lui “septembrie, luni”.