
PayU nu mai are ancredere an mine, cum ar scrie unii pe Facebook. Imediat vă spun și de ce am ajuns la această concluzie.
eMAG a implementat de curând opțiunea Wallet sau Portofel. Ei au ales să păstreze denumirea în limba engleză. Prin intermediul Wallet poți cumpăra de pe eMAG fără să ai bani pe card, cu condiția să îi plătești în 30 de zile sau se vor retrage ei automat de pe card peste 30 de zile. Bineînțeles că trebuie să ai un card bancar salvat în contul tău eMAG.
Tot acolo găsiți și opțiunea de a plăti în 4 rate, dar nu mă voi opri asupra ei.
Serviciul de a plăti peste 30 de zile este unul oferit de PayU. Atunci când comanzi ceva folosind această metodă de plată, PayU va analiza profilul tău, cardul de pe care faci plata și riscul de a le lăsa cu buza umflată.
Plata în 30 de zile de pe eMAG e o soluție de creditare în toată regula. În momentul în care cumperi ceva cu plata peste 30 de zile primești pe mail un contract. Vei vedea acolo că – dacă peste 30 de zile nu ai bani pe card sau nu mai ai cardul – datoria nu se șterge. E ca la bancă. Apar și dobânzile, așa că ar fi bine să plătești suma datorată, chiar dacă e o sumă mica.
Imediat ce s-a lansat serviciul Wallet mi-au apărut 1000 de lei disponibili pentru plata în 30 de zile. Am cumpărat de 200 de lei și au rămas 800 de lei disponibili. Dar nu pentru mult timp, că au dispărut și ăia. Acum sunt 0 lei disponibili.
Ai facut tu ceva…
Dacă zici tu… 🙂
Eu prefer sa cumpar cu banii jos , nu suport plata in rate
În rate… nici eu.
A disparut din nou 2000 de lei
Poate îți apar când dai banii înapoi 🙃
I-am dat ieri. Încă nimic.
Atunci ori nu au încredere în tine, ori au zis că nu ai nevoie de bani.
Ori, ori.
`or fi analizat caietul de la cârciuma din sat. La mine au făcut asta mai întâi, așa că nu mi-au dat opțiunea.
Bună asta :))
Cel mai probabil acei 1000 de LEI sunt generici, adică poți comanda până într-o mie de LEI o singură dată. În cazul în care comandai de 100 de LEI sau de 990 de LEI la fel pățeai. Probabil după o perioadă mai lungă sau mai scurtă o să se “umple” iar walletul.
Probabil.
Nu cred, eu am facut 2 comenzi pe care le-am paltit anticipat. In schimb dupa ce a trecut perioada mi-au aparut 2000 disponibili.
Câteva zile mai am și văd dacă se aplică și la mine.
Acum mi-a apărut și mie problema. Până la urmă s-a rezolvat singură?
Da.
S-a rezolvat de la sine, nu ai intreprins nimic, nu ai sesizat la emag?
De la sine.
Danke.
Mie mi.au închis wallet deoarece nu am plătit la timp o rată. A mai pățit cineva? Credeți că îmi vor da înapoi suma pe care o aveam?
Buna,
Si eu am pățit la feeeeel, cum remediem? 😮💨
Si eu am pățit la fel, cum ați remediat??? Sau nu se mai poate face nimic
Ai rezolvat?
Bună, ziceți mi și mie dacă v au mai dat bani în my wallet, când nu ați plătit la timp, vă rog. Dacă v au dat, după cât timp?
Vă mulțumesc!
Mie mi-a dispărut bugetul după ce am șters cardul real pe punctul de a expira peste 1 lună și jumătate și am adăugat unul virtual creat în BT Pay.
cum ati remediat situatia?