Am citit pe diverse bloguri şi forumuri cum că unii angajaţi ai firmelor de curierat sunt nepoliticoşi, nu îşi sună clienţii înainte etc.
Eu nu am întâlnit problema asta până acum, deşi am „interacţionat” şi cu cei de la Fan Courier, şi cu cei de la GLS, dar şi cu cei de la Cargus. De fapt, la Cargus am vrut să ajung, căci pe ei lumea îi blamează (sau îi blama).
Am făcut luni seară o comandă… pe un site. Miercuri dimineaţă a fost trimisă comanda, din câte mi-am putut da seamă din factura ataşată coletului. Joi, la 11:54, primesc SMS:
Peste 3 minute, la 11:57, m-a sunat curierul, de pe numărul de Orange scris în acel SMS, mi-a spus că are un colet în valoare de …, că are o adresă pe colet şi cam pe unde vine asta. I-am explicat unde stau şi am stabilit unde să-l aştept. Mi-a spus că mă sună când ajunge în Siret – el fiind în Suceava în acel moment – pentru a avea eu timp să ajung la locul stabilit. Aşa a şi fost, la 14:44 m-a sunat, iar pe la ora 15 şi câteva minute, plăteam coletul, semnam, primeam coletul şi chitanţa. 🙂
Am scris acest articol pentru a arăta că se poate relata o situaţie nu doar atunci când nu îţi convine ceva sau când eşti plătit să faci asta.
Chibs blog a zis
Fain! Uite ca se poate! Ce ai comandat? 🙂
Vasile Ruscior a zis
Nişte accesorii pentru telefon.
Hard a zis
De unde stii ca nu te-a injurat inainte? Am un var care lucreaza la curierat la DPD si e cam greu sa nu-i injure pe aia. El face loc dinafara botosaniului. E futtere la o firma de curierat. Nu-i usor sa faci zilnic 300-400 de km zilnic 😉 Nu cred ca este corect sa-i judecam pe curieri…
Vasile Ruscior a zis
Nu-i judec… nu cred că m-a înjurat, dar nu pot să garantez asta. E greu.