Am o pereche de bocanci cumpărată de la Marelbo în noiembrie 2020. Bocancii s-au cam decolorat odată cu trecerea timpului, dar mai ales pentru că i-am purtat destul de mult în zilele cu multă zăpadă.
Cel mai urât au ajuns să arate în partea din față. Zăpada înghețată a luat cu ea o parte din vopseaua din bot, făcându-i să pară mai vechi decât sunt. Așa că am căutat soluții.
Una dintre soluțiile găsite se numește Vopsea pentru piele de la Angelus. Inițial am crezut că firma se numește Angheluș, dar apoi am mai citit o dată și am realizat că am citit prost.
Nu știu câte magazine de “chimicale” mai aduc așa ceva, ca pe vremuri, dar magazinele specializate sigur au în stoc astfel de vopsele. Cum nu am magazine specializate prin zonă, am căutat, găsit și comandat de pe eMAG.
Nu știu dacă e scumpă sau nu, căci nu știu prețurile din acest domeniu. Ce știu, însă, e că această vopsea este ce trebuie. Se poate folosi pentru a vopsi și alte articole din piele care arată nașpa, ca de exemplu: genți, huse pentru volane, portofele, curele, pantofi și altele. Tot în aceeași gamă de produse găsești și o soluție de fixare pentru a proteja vopseaua de eventuale zgârieturi.
Dopul de la sticluță are o mică pensulă, similară cu cea de la pasta corectoare sau de la ojă. Nu o vezi, dar ea e acolo când desfaci dopul. Oricum, pentru suprafețe mai mari ai nevoie de o pensulă mai mare sau de un burete.
Am cumpărat vopsea de culoarea albastră deoarece așa sunt bocancii (sau ghetele, pentru cine preferă mai mult termenul acesta), însă cred că o să mai cumpăr negru și maro, după ce mă decid ce nuanță de maro să iau. Ca să fie.
Alexje a zis
In primul rand, nu cred ca e scumpa vopseaua deloc. In al doilea rand, am si eu o pereche de “ceva” de la Marelbo pe care-o port cu mare drag cand vin in Ro in vacanta. Sunt lasati acasa pentru ca aici am destule perechi de adidasi.
Sunt gen adidasi de piele low profile ceva de genul, nu stiu cum sa-i numesc. Imi plac foarte mult si ii am din 2009 sau 2010. S-au jupuit putin, sunt albi, dar inca duc mult si bine.
Vasile Ruscior a zis
Există și vopsea albă. Îi poți restaura, la o adică.
Stefan a zis
In ziua de astăzi bocancii nu prea sunt fiabili ca să apuci sa ii vopsești…tu ai fost norocos. 🤣🤣
Vasile Ruscior a zis
Marelbo fac încălțări bune, chiar dacă nu-s atât de cunoscuți în online.
Adrian Bolocan a zis
Și ghetele mele tot de la Marelbo sunt. Au deja două ierni și încă duc. Bine, nici iernile nu mai sunt ce au fost. Păcat că nu reușesc să îmbunătățească puțin talpa interioară, sau cum i-o zice, ca să fie o idee mai confortabil la mers lung. Niște spumă de memorie ar fi prins bine.
Interesantă soluția ta de rezolvare a problemei, o voi ține minte. Și mie îmi place ideea de a încerca să repar înainte de a arunca/schimba.
Interesant și widgetul din footer, mersi.
Vasile Ruscior a zis
Mai au lucruri de îmbunătățit. Am văzut multă lume care se plânge de talpa exterioară a pantofilor. Sper ca Marelbo să învețe din greșeli. Cât despre cea interioară a ghetelor, nici eu nu sunt foarte mulțumit.
Iar despre widget, cu plăcere! Era prea gol acolo.
Adrian Bolocan a zis
Nu pare să învețe. Ghetele sunt ok, dacă nu mergi mult cu ele. Dacă ai de umblat, trebuie să te reorientezi. Oricum, sigur voi căuta ceva mai ușor când va fi nevoie să le schimb.
Marius a zis
Nu e nimic care sa nu se decoloreze la Marelbo. Tot ce am cumparat de la ei a fost foarte slab.