Mă bântuie o enigmă încă de când m-am născut. Asta pentru că nici să mă nasc nu am fost în stare. Am fost născut.
Am dezbătut ore în șir cu Otilia, de mă dor mâinile de la scos atâtea cuie. Frig afară, cleștele e rece, înțelegeți voi. Enigma Otiliei a fost identică cu a mea, însă ea a aflat câte ceva și mi-a spus și mie.
Ei bine, dacă nu îți place mâncarea, mănâncă un ardelean iute înainte. Scuze, autocorectul. Nu există așa ceva. Reiau.
Mănâncă un ardei iute înainte. Mâncarea îți va părea mult mai bună după aceea. Mai greu până trece mâncarea de gură, implicit de papilele gustative, după aceea nu mai contează decât mărimea. Așa că mestecați bine. Pentru că mărimea contează întotdeauna (ce, voi vă cumpărați îmbrăcăminte fără să o probați?).
Revenind la masă.
Trăim ca să mâncăm sau mâncăm ca să trăim?
Nimeni nu a fost în stare să mă lămurească pe deplin. Nimeni în afară de Otilia. Dacă am mânca pentru a trăi, ar însemna că trăim DOAR ATUNCI când mâncăm. Doar în pauza de masă sau acasă, în bucătărie. În restul timpului suntem morți sau, mă rog, nu trăim. Unde mai pui că poți bea pentru a trăi. Supe, sosuri, apă și… a mai trecut o zi.
Trăim ca să mâncăm? Unii am făcut o pasiune pentru mâncat, însă nu cred că de asta trăim. Sunt lucruri mult mai bune de făcut pe lumea asta. Am putea muta niște munți, de exemplu.
Lasă un răspuns