Îmi sugera Adrian în articolul anterior să scriu ce produse am cumpărat, deși nu aveam neapărată nevoie de ele. Nu o să fac asta, nu pentru că nu există astfel de produse, ci din alte motive. Produsele pe care nu le (prea) folosesc nu sunt neapărat proaste sau inutile. Cu siguranță sunt persoane care le utilizează, iar simplul fapt că mie nu-mi trebuie nu înseamnă neapărat că nici ție.
Totuși, pot spune că unele din produsele acestea intră la categoria “al doilea produs de același fel”. Concret, am o pereche de căști fără fir. Mai cumpăr o pereche. O folosesc pe cea de-a doua, însă prima devine inutilă. Asta nu înseamnă că cineva care deține doar căștile pe care le aveam eu la început nu este mulțumit cu ele.
Un produs de care sunt mulțumit și sper să apară din ce în ce mai multe produse de acest fel este folia cu sistem de montare pe care am cumpărat-o la începutul acestui an.
Sunt două folii, de fapt. Una mi-a rămas, de rezervă. După ce am dat jos folia întunecată de pe ecran, am fost nevoit să pun alta. M-am bucurat că am găsit așa ceva și s-a lipit perfect. Sistemul acela de montare este exact după forma telefonului și nu ai cum să nu-ți iese perfect dacă ecranul este curat atunci când o aplici.
Regret că nu am căutat din prima o astfel de folie și m-am chinuit să aplic eu o folie simplă. Nu am reușit și mai mult mă frustra decât mă bucura. Decât cu o folie strâmbă pe telefon, cu una puțin dezlipită sau chiar fisurată, mai bine fără.
Stefan a zis
Nu am reușit niciodată să îmi montez folia singur.
Prefer sa merg la magazine.
Vasile Ruscior a zis
Eu am mai reușit, însă nu de fiecare dată așa cum mi-aș fi dorit.
Stefan a zis
Mi-am cumpărat și un kit pentru montarea lor și tot degeaba…ultima dată era să arunc și telefonul odată cu folia 🤣🤣🤣
Nu știu, zici că a am două mâini pe stânga și alea rupte…nu îmi iese de nici o culoare.
Vasile Ruscior a zis
Dacă-i așa, mai bine mergi la magazine.
Adrian Bolocan a zis
Neascultător! 😀 Sunt tare stângaci… la fel precum Ștefan, nu cred că m-aș descurca să fac asta singur.
Vasile Ruscior a zis
Dacă găsești folie cu sistem de montare exact pentru modelul telefonului, poți încerca. E mult prea ușor.
Perfu a zis
Eu prefer sa imi iau telefoane care au deja instalata din fabrica folie pe Display asa scap de un stres de a mai da bani pe o folie si de a mai pierde timp ca sa caut acea folie prin oras
Vasile Ruscior a zis
Cu folie de plastic mai găsești, dar cu cea de sticlă nu prea.
Perfu a zis
Si folia de plastic m-a tinut un an si cateva luni si am folosit telefonul in tot felul de conditii : Umezeala mare , praf , vopsea si folia de plastic si-a facut treaba excelent
Vasile Ruscior a zis
Nu contest, însă o folie de sticlă se poate sparge ea și salvează ecranul dacă scapi telefonul cu fața în jos pe o suprafață dură, gen beton.
Grig a zis
De trei ori am încercat si am regretat după! Norocul meu este că telefonul actual a venit cu folie aplicată!
Alexje a zis
Eu nu mai pun folie pe telefonul meu de 4-5 ani. Luat telefon nou, husa tip toc de piele 50 euro si folie 20 euro. Telefon spart in nici 12 luni. Luat alt telefon, 500 euro, husa 50 sau 70, folie 20. La fel, spart. Apoi au urmat alte doua telefoane, pus doar folie. Scapate si stricat ba difuzorul, ba microfonul.
Ei bine, pe ultimele 3 telefoane nu am mai pus nimic. Doar husa simpla de pe amazon, la 10 euro. Nu imi pasa. Si au tinut mult mai mult. Actualul, A52 5G face zilele astea 2 ani. Niciodata folie. Are urme super fine pe ecran si il abuzez grav. Il bag si cu cheile in buzunar. La munca pun mana cu manusile pe el, ba murdar pe maine de uleiuri. Il mai tin si pe bancul de lucru. E perfect pana acum 😀 Daca ma mai tine un an fara sa se strice, sunt cel mai fericit om din lume.
Cu cat ti la un lucru mai mult si asteptarile sunt mari, cu atat se strica mai repede si dezamgirea e mai grea 😀
Marius a zis
Depinde de calitatea telefonului, daca e flagship nu ar trebui sa ai nevoie de folie.
Bogdan a zis
Fie ca mergem la magazine specializate fie ca le punem noi, foliile de protectie sunt absolut necesare