Anul acesta m-am trezit devreme în ziua de Black Friday. Chiar dacă nu aveam în gând să cumpăr niciun produs vedetă de la eMAG, s-a nimerit că am prins marea deschidere, ca să zic așa, iar în primele două minute dădeam comandă de un Samsung Galaxy Z Flip 6 Blue de 256 GB.
Comanda a ajuns chiar a doua zi la EasyBox. Am deschis coletul, am activat telefonul și nu m-am bucurat atât de mult pe cât mă așteptam. Faptul că telefonul se îndoaie e mișto, dar exact treaba aceasta pe care trebuie să o faci de fiecare dată când pui mâna pe telefon, anume să-l depliezi, m-a făcut să-l returnez.
E un pas suplimentar pe care trebuie să-l faci atunci când scoți telefonul din buzunar. Încă un pas suplimentar trebuie să îl faci atunci când îl bagi în buzunar, anume să-l pliezi.
Cumva încep să înțeleg de ce publicul țintă a telefoanelor Z Flip este cel feminin. Ai pliat telefonul, l-ai pus în poșetă și îl mai scoți de acolo când te sună cineva sau vrei să faci o poză. Poți răspunde la apel chiar dacă e telefonul pliat și vorbești “pe difuzor” sau, dacă ai conectate căști Bluetooth… e și mai bine.
Nu am ce să îi reproșez lui Galaxy Z Flip 6. Lăsând la o parte faptul că nu mi se potrivește mie, poate și prețul pe care îl are în acest moment că e cam mare, în rest pe partea de hardware și software e ce trebuie. E sprinten și ia comenzile rapid. Mi-a detectat faptul că am un AirTag de la Apple cu mine și m-a atenționat că s-ar putea să fiu urmărit. Nu a știut că e AirTag-ul meu, căci nu avea de unde.
Ecranul se pliază perfect, nu rămâne spațiul acela ca la generațiile mai vechi. Nici nu se observă cu ecranul pornit decât din anumite unghiuri, iar la degete nu e deranjant. Totuși, faptul că trebuie să fii mai atent cu telefonul și să ai grijă să nu ajungă particule de praf și nisip care să deterioreze ecranul mare a fost încă un motiv pentru a trimite telefonul înapoi.
Apoi, ecranul mic este destul de primitiv în ceea ce privește funcțiile. Aș fi preferat să am mai multă libertate în a alege ceea ce vreau să văd pe telefon fără a-l deplia. Înțeleg că Samsung vrea să cumpăr Z Fold-ul, dar trebuie să înțeleagă și ei că prin 2013 am avut un Allview A4 ALL cu diagonală de 3.5 inch cu care îmi făceam treaba.
Concluzionând, aș putea spune că decizia Samsung de a-mi da trei funcții pe ecranul mic, iar pentru restul să fie nevoie să depliez telefonul a fost principalul motiv pentru care am decis că nu e pentru mine și am trimis telefonul retur.
Marius a zis
De ce nu Fold 6?
Vasi a zis
Că e mare și greu.