• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
Vasi.Ro

Vasi.Ro

Totul, mai ușor

  • Confidențialitate
  • Contact

Boxă portabilă Philips SBA3010 [review actualizat]

Scris pe 6 decembrie 2014 9 comentarii

*
— 21 iulie 2014 —
Boxa portabilă Philips SBA3010 este o alegere inspirată pe care o poţi face dacă eşti în căutarea unei boxe portabile cu fir.

Salut! Am început cu o concluzie, însă trebuia să încep cu altceva. Ca de exemplu:

De curând mi-am achiziţionat boxa portabilă (în varianta portocalie) despre care voi încerca să vă dau cât mai multe informaţii utile în acest review. Sper să şi reuşesc. 🙂

Conţinut pachet
În cutie veţi găsi boxa portabilă Philips SBA3010, un cablu de date cu mufă microUSB, instrucţiuni de utilizare şi certificat de garanţie. Cablul de date este necesar pentru încărcarea acumulatorului încorporat al acestei boxe.

Caracteristici generale
• Boxă cu Jack 3.5 mm, cu o putere de 2 Waţi
• Are 6,5 centimetri lăţime în partea din mijloc (sus şi jos e mai mic diametrul), 8 centimetri înălţime şi cântăreşte 134 de grame.

Descriere
După cum puteţi observa, dimensiunile boxei sunt destul de mici. De aceea, parcă îmi e „peste mână” să o numesc boxă. Asociez cuvântul boxă cu ceva mai mare, nicidecum cu ceva mai mic decât o cană. Dar dacă asta-i este denumirea, o să mă supun. 🙂

Boxa are un aspect plăcut, fiind cauciucată la exterior. Nu dă niciodată impresia că ai scăpa-o din mână. Dispune de un cablu rabatabil cu mufă Jack de 3.5 mm, de 40 de centimetri lungime, cablu ce, la prima vedere, dă impresia că o să se rupă cu prima ocazie. După ce o să o folosiţi, o să vă daţi seama că nu e chiar aşa. Cablul intră mai greu înapoi, aşa că prefer să îl las „gata de utilizat”, aşa cum puteţi observa în pozele de mai jos.
Boxa poate fi conectată la telefon, tabletă, laptop, MP3 player sau orice alt dispozitiv ce dispune de ieşire prin mufă de 3.5 mm.
Volumul se reglează direct din dispozitivul cu care folosiţi această boxă portabilă. Să zicem… smartphone.
În partea opusă orificiului cu cablul amintit, în partea de jos, se găsesc un comutator on-off, un led şi mufa pentru cablu microUSB.

Difuzorul de 2 Waţi e suficient pentru a oferi un volum mediu, spre tare. Nu am considerat necesar să ascult ceva cu volumul dat la maxim, nici măcar când eram pe afară.
Are bass, ceea ce e bine. Nu ai zice că o boxă de asemenea dimensiuni poate să scoată aşa bass. Nici înaltele nu lipsesc, ceea ce face ca sunetul scos de boxa portabilă boxa portabilă Philips SBA3010 să facă toţi banii, cum se zice.
Nu uitaţi că vorbim despre o boxă portabilă, adică pe care să o ţii în mână, nu o pui într-o sală de spectacole. Tocmai de aceea s-a tinut cont şi de greutate la fabricarea ei, iar cele 134 de grame fac ca această boxă să poată fi ţinută cu uşurinţă în mână… mult timp.
Cei de la Philips i-au fi putut pune o plasă de protecţie peste difuzor, în partea de sus, dar cred că au ţinut la design, la calitatea şi la claritatea sunetului.

Autonomie
… excelentă! Acumulatorul (sau bateria, cum vreţi să-i ziceţi) Li-Ion, de 500 mAh (tensiune 5 V) face o treabă excelentă, asigurând până la 8 ore de utilizare continuă, la o singură încărcare. Spun că e o autonomie excelentă deoarece, de când am această boxă, nu am reuşit să o descarc complet, la o utilizare medie.
Încărcarea se face prin acel cablu de date microUSB disponibil în cutie, conectând boxa la PC sau laptop. Cred că la fel de bine se poate încărca folosind încărcătorul de la smartphone.

Disponibilitate
Puteţi alege dintre trei culori: verde (SBA3010GRN/00), albastră (SBA3010BLU) sau portocalie (SBA3010ORG). Le găsiţi în magazinele online româneşti, dar şi în unele magazine ca Flanco sau Altex. Sau pe Amazon, dacă obişnuiţi să cumpăraţi „de la străini”.

Câteva poze
image
image
image
image
image

— Update 6 decembrie 2014 —
La o utilizare ocazională puteţi ajunge să încărcaţi această boxă de doar câteva ori pe an. În acest moment, dacă o mai găsiţi în stoc, aceasta este una dintre cele mai accesibile boxe portabile de pe piaţă.

Partajează asta:

  • Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
  • Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă) Telegram
  • Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp

Similare

Din categoria: In actiune Etichete: boxa, portabila, review

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi câte un email de fiecare dată când scriu un nou articol.

Reader Interactions

Comentarii

  1. dany_DaNuTz a zis

    21 iulie 2014 la ora 22:49

    Eu mă gândeam că tu vinzi 🙂

    Răspunde
    • Vasile Ruscior a zis

      22 iulie 2014 la ora 10:12

      Nu se merită să vinzi ceva atât de ieftin…

  2. GadgetWorld a zis

    23 iulie 2014 la ora 11:49

    Cat ai dat pe ea?

    Răspunde
    • Vasile Ruscior a zis

      23 iulie 2014 la ora 12:06

      80 de lei.

    • Ciprian a zis

      7 decembrie 2014 la ora 2:06

      ieftin. poate o sa-mi iau si eu. eh, pe cine mint, n-o sa-mi iau. nu cred c-o sa fiu multumit de ea.

    • Vasile Ruscior a zis

      7 decembrie 2014 la ora 8:52

      Aşa ceva cred că te-ar mulţumi: http://emag.ro/boxa-portabila-wireless-bluetooth-4-0-blutune-solo-3g-albastra-divoomsolo3gal/pd/DBF4RBBBM/

    • Ciprian a zis

      8 decembrie 2014 la ora 1:07

      nu le merge site-ul, ne vedem dimineata.

  3. Costea Ana maria sidonia a zis

    7 mai 2016 la ora 20:01

    Cum se incarca si ce inseamna PC!????????

    Răspunde
    • Vasile Ruscior a zis

      8 mai 2016 la ora 18:17

      Se încarcă prin cablu microUSB, cu un încărcător de smartphone sau tabletă. PC înseamnă „personal computer", calculator adică.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Blogroll și recomandări

  • Stiri Timisoara
  • Grig
  • Stiri de ultima ora
  • Recomandarea Zilei
  • Ciurcaș Dan
  • Francisc Vasile
  • Wlog
  • Fii Modern

Footer

Au avut ceva de spus

  • Stefan la Cartelă SIM Telekom Mobile la preț bun
  • Vasi la Cartelă SIM Telekom Mobile la preț bun
  • Stefan la Cartelă SIM Telekom Mobile la preț bun
  • Vasi la Impresii despre Huawei Pura 70 Pro după o lună de utilizare

Ultimele articole de pe blog

  • Câteva păreri despre trimmerul cu acumulator pentru gazon Black & Decker STC1840EPC
  • AI-ul mi-a reparat calculatorul
  • Cartelă SIM Telekom Mobile la preț bun
  • Prima impresie despre YZZY.ro

Cauți altceva? Caută aici:

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Politică cookie-uri

© 2025 Vasile Ruscior

La începutul paginii